Socată tradițională simplă și rapidă, fără drojdie

Florile de soc sunt unele dintre cele mai parfumate flori ale începutului de vară, mirosul acestora ne încântă și ne ademenește an de an astfel că preparatele ce le conțin sunt la mare căutare. Fie că alegi să pregătești o socată tradițională, un sirop din flori de soc sau chiar o dulceață din flori de soc, optează pentru flori de soc proaspete, curate, culese din locuri ferite de poluare și praf. Te vei putea bucura astfel pe deplin de beneficiile și aroma florilor de soc.

Una dintre cele mai iubite rețete ce are ca ingredient principal florile de soc este binecunoscuta socată. Aceasta se prepară simplu și ușor, iar rezultatul este unul extraordinar, răcoritor și extrem de aromat, ce va fi pe placul tuturor, de la mic la mare.

Ușor acidulată, cu un gust acrișor și extrem de parfumat socata rămâne una dintre cele mai populare rețete ale românilor în ceea ce privește sucurile naturale pregătite în casă pe timp de vară. Pentru a pregăti o socată tradițională simplă și rapidă ai nevoie în primul rând de flori de soc tinere și bine înflorite, care nu se scutură și nu au început să se usuce.

Aproximativ 10 – 12 flori de soc sunt suficiente pentru a pregăti 3-4 litri de socată. Pe lângă florile de soc vei mai avea nevoie de lămâi, zahăr și apă. Rețetele vechi de socată cer în plus, față de ingredientele enumerate deja, drojdie pentru fermentat. Puteti alege să adăugați sau nu, în funcție de preferință. Diferența se va simți în gradul de aciditate, evident socata ce va conține drojdie fiind mult mai acidulată. Totuși țineți cont și de faptul că este posibil ca drojdia să-și continue procesul de fermentație și după consum, astfel că puteți avea mici neplăceri cu stomacul.

Ingrediente pentru rețeta de socată tradițională simplă și rapidă, fără drojdie

  • 10 flori de soc proaspăt culese
  • 3,5 litri de apă
  • 4 lămâi
  • 300g zahăr

Mod de preparare socată tradițională simplă și rapidă, fără drojdie

  1. Pentru început curăță și spală ușor florile de soc de eventuale impurități, taie codițele verzi ale acestora și așează-le pe fundul borcanului în care urmează să pregătești socata.
  2. Într-un vas mai larg dizolvă zahărul în cca 500 ml apă, adaugă și sucul de la două lămâi și varsă amestecul rezultat peste florile de soc.
  3. Mai departe spală bine coaja celorlalte două lămâi, apoi taie-le feliuțe și adaugă-le în borcanul pregătit pentru socată.
  4. Adaugă restul de apă, amestecă ușor și lasă borcanul acoperit cu o farfurioară la loc călduț pentru aproximativ 2-3 zile.
  5. Pe parcursul acestor zile amestecă din când în când în borcan cu ajutorul unei linguri mai mari. În acest fel vei ajuta procesul de fermentație.
  6. Când socata este gata strecoară sucul obținut și depozitează-l în sticle, la frigider.
  7. Servește socata rece asezonată cu frunzulițe de mentă, felii de lămâie, cuburi de gheață sau simplă, după plac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.