Tortilla umplută cu ou și spanac
Tortilla umplută cu ou și spanac este o rețetă simplă, rapidă și gustoasă, excelentă pentru un mic dejun echilibrat, hrănitor și sănătos
Tortilla umplută cu ou și spanac este o rețetă ce se potrivește perfect pentru un mic dejun gustos și echilibrat. Se pregătește repede, simplu, conține ingrediente comune și hrănitoare.
Combinația de ou și spanac este una extrem de reușită atât ca gust, cât și ca valori nutritive. Atât oul, cât și spanacul sunt alimente extraordinare pentru sănătate, prin conținutul ridicat de nutrienți, vitamine și minerale.
Lipia de tortilla înlocuiește cu succes pâinea și poate fi umplută cu multe feluri de alimente, inclusiv carne, cartofi sau combinații între acestea. De asemenea, făina albă din compoziția lipiei poate fi înlocuită cu făina integrală sau alt tip de făină, în funcție de preferință.
Cu ajutorul acestei rețete, de tortilla umplută cu ou și spanac, vei avea un mic dejun complet și extrem de savuros. Merită să încerci 🙂
Ingrediente pentru tortilla umplută cu ou și spanac
- o cană făină
- o cană apă minerală
- 3 linguri ulei de măsline
- o jumătate de linguriță praf de copt
- 2 linguri de unt
- 4 ouă
- 2-3 mâini baby spanac
- sare
- piper
- avocado, ardei gras, roșii, alte legume (opțional)
Mod de preparare tortilla umplută cu ou și spanac
- Amestecă apa minerală cu făina, un praf de sare și cele trei linguri de ulei de măsline. Vei obține un aluat asemănător cu cel pentru clătite, puțin mai gros.
- Prăjește lipiile într-o tigaie încinsă la foc mediu, astfel încât acestea să se rumenească bine pe ambele părți;
- Separat, pune untul la topit într-o tigaie, adaugă spanacul spălat și curățat, puțină sare, apoi sotează spanacul câteva zeci de secunde;
- Adaugă ouăle peste spanac, condimentează-le cu sare, piper și condimente la alegere și amestecă continuu astfel încât să obții o omletă cremoasă și apetisantă;
- Umple foile de tortilla cu această omletă, rulează-le și servește alături de un ceai sau cafeaua de dimineață 🙂
În tortilla poți adăuga și felii de avocado, brânză sau alte legume, la alegere. Poftă bună!