Prăjitura cio-cio-san cu cremă de vanilie

Prăjitura cio-cio-san cu cremă de vanilie

Rețetă veche de prăjitură cio-cio-san cu cremă de vanilie, o prăjitură extraordinar de gustoasă și savuroasă, potrivită pentru ocazii speciale și nu numai.

Porții: 1 Timp:2 ore Dificultate: Moderată

Prăjitura cio-cio-san cu cremă de vanilie este una dintre cele mai bune prăjituri pentru ocazii speciale sau zile alese. Rețeta acestei prăjituri se află în paginile noastre de bucate de mult timp și, din când în când, se cere preparată și savurată cu cea mai mare poftă 🙂

Combinația extraordinară de bezea crocantă, cremă aromată de vanilie și blat pandișpan pufos fac din prăjitura cio-cio-san un adevărat deliciu. Gustul și aspectul acesteia sunt extrem de atrăgătoare și ispititoare. Totuși, fiind o prăjitură foarte dulce, este bine să fiți moderați și cumpătați atunci când abia o să vă puteți opri din degustat.

Înainte de a pregăti această delicioasă prăjitură cio-cio-san lasă ingredientele o vreme la temperatura camerei. Astfel, untul trebuie să fie moale, iar celelate ingrediente să fie apropiate ca temperatură în momentul preparării.

De asemenea prăjitura cio-cio-san se servește rece, de la frigider, astfel că e necesar să îi lași timp pentru a se forma și lega înainte de a trece la servire și degustare.

Ingrediente foaie de bezea pentru prăjitura cio-cio-san

  • 5 albușuri
  • 200g zahăr
  • 100g nucă măcinată
  • 2 linguri de făină
  • un praf de sare

Ingrediente blat pandișpan pentru prăjitura cio-cio-san

  • 5 ouă
  • 5 linguri de făină
  • 5 linguri de zahăr
  • 5 linguri de ulei
  • un praf de sare

Ingrediente cremă de vanilie pentru prăjitura cio-cio-san

  • 5 gălbenușuri
  • 250g zahăr pudră
  • 2 linguri de făină
  • 150ml lapte
  • 2 pliculețe zahăr vanilat
  • 1 esență de vanilie
  • 200g unt 80% grăsime

Alte ingrediente necesare pentru prăjitura cio-cio-san

  • 4 linguri finetti
  • 20g nucă de cocos

Mod de preparare pentru prăjitura cio-cio-san

  1. Pentru foaia de bezea bate spumă albușurile cu un praf de sare, apoi adaugă zahărul câte puțin până la încorporarea completă. Continuă să mixezi până când obții o spumă fermă, care nu cade din bol atunci când îl întorci.
  2. Peste bezeaua de albușuri adaugă nuca mărunțită amestecată cu cele două linguri de făină și încorporează ușor, cu mișcări largi, de jos în sus.
  3. Pune aluatul de bezea într-o tavă pentru prăjituri, tapetată cu hârtie de copt, și coace la cuptorul preîncălzit la 120 de grade aproximativ 40-50 de minute sau până când se va rumeni frumos. Bezeaua nu trebuie să se ardă, trebuie coaptă la foc mic.
  4. Cât timp se coace bezeaua pune o cratiță cu apă la foc. În această cratiță trebuie să încapă bolul sau cratița în care vei pregăti crema de vanilie, ce trebuie fiartă la aburi.
  5. Amestecă cele 5 gălbenușuri rămase cu zahărul pudră, laptele, făina, zahărul vanilat și esența de vanilie.
  6. Pune crema obținută pe baie de aburi și fierbe până când se va îngroșa, având grijă să amesteci constant. Când aceasta devine densă, cu o textură asemănătoare mierii, oprește focul și las-o să se răcească. Chiar dacă pare ușor fluidă, crema va continua să se îngroașe pe măsură ce se răcește.
  7. Pentru blatul pandișpan bate spumă albușurile cu un praf de sare, apoi adaugă lingură cu lingură zahărul până la încorporarea completă. Trebuie să ai o spumă de albușuri fermă și densă.
  8. Separat amestecă gălbenușurile cu uleiul și încorporează amestecul în spuma de albușuri cu mișcări ample, de jos în sus.
  9. Mai departe adaugă făina lingură cu lingură, amestecând ușor după fiecare adaos în parte.
  10. Tapetează aceeași tavă în care ai copt foaia de bezea cu hârtie de copt și coace blatul pandișpan în cuptorul preîncălzit la 160 de grade pentru aproximativ 20-25 de minute, până când se va rumeni ușor. După ce se coace, lasă-l să se răcorească.
  11. Între timp mixează untul spumă la temperatura camerei pentru aproximativ 1-2 minute, apoi încorporează puțin câte puțin crema de gălbenușuri. Aceasta va fi crema de vanilie a prăjiturii cio-cio-san.

Cum asamblezi prăjitura cio-cio-san cu cremă de vanilie

  1. Așează foaia de bezea pe un platou pentru prăjituri. Ai grijă să lucrezi ușor fiindcă bezeaua se poate sfărâma.
  2. Peste foaia de bezea întinde crema de vanilie iar deasupra cremei așează blatul pandișpan.
  3. Încălzește 3-4 linguri de finetii la abur și întinde crema peste blatul pandișpan. Decorează cu nucă de cocos sau nucă mărunțită și pune prăjitura la frigider pentru câteva ore sau peste noapte.
  4. Servește cu poftă!

Imagini pentru rețeta de prăjitură cio-cio-san cu cremă de vanilie