Plăcintă cu mere și scorțișoară în stil american

Plăcintă cu mere și scorțișoară în stil american

Rețetă simplă și rapidă pentru plăcintă cu mere și scorțișoară în stil american, o plăcintă ce se poate consuma atât fierbinte cu o cupă de înghețată alături, cât și rece ca o plăcintă obișnuită.

Porții: 1 Timp:1 oră Dificultate: Ușoară

Această rețetă de plăcintă cu mere și scorțișoară în stil american reprezintă o alternativă excelentă pentru plăcinta tradițională cu mere. Altfel spus, te vei bucura de un desert cu umplutură savuroasă de mere și scorțișoară gătit într-un mod diferit față de plăcintele de pe la noi. Mai mult modul de servire al acestei plăcinte poate fi diferit în sensul că se poate consuma fierbinte alături de o cupă de înghețată.

Se poate spune că această plăcintă cu mere și scorțișoară în stil american se aseamănă mai mult cu o tartă, umplutura extrem de generoasă fiiind învelită într-o crustă foarte fragedă și crocantă în același timp. Pentru a obține un aluat perfect asigură-te că acesta va sta la frigider cel puțin o oră înainte de a fi întins, umplut cu mere și introdus la cuptor.

Ingrediente pentru aluat plăcintă cu mere și scorțișoară în stil american

  • 300g făină
  • 150g unt
  • două linguri zahăr
  • un ou
  • 4 linguri de apă
  • un praf de sare

Ingrediente pentru umplutură plăcintă cu mere și scorțișoară în stil american

  • 6-7 mere
  • 3 linguri de zahăr
  • 1 plic zahăr vanilat
  • o linguriță scorțișoară
  • o lingură făină

Mod de preparare plăcintă cu mere și scorțișoară în stil american

  1. Într-un bol mai mare amestecă făina cu praful de sare și zahărul, apoi adaugă untul tăiat cuburi și frământă bine până când obții un amestec nisipos de făină.
  2. Separat bate bine oul cu cele 4 linguri de apă și adaugă amestecul rezultat peste făina frământată cu unt.
  3. Continuă să amesteci până când obții un aluat închegat și nelipicios.
  4. Învelește aluatul obținut într-o folie alimentară și pune-l la frigider pentru aproximativ o oră.
  5. Între timp curăță merele de coajă și taie-le în felii subțiri, de dimensiuni aproximativ egale.
  6. Peste merele tăiate felii adaugă zahărul, lingura de făină, zeama de lămâie, scorțișoara și plicul de zahăr vanilat, apoi amestecă ușor.
  7. Scoate aluatul de plăcintă din frigider, împarte-l în două bucăți și întinde fiecare foaie în strat subțire.
  8. Așează prima foaie într-o tavă rotundă pentru tartă și modeleaz-o după forma tăvii, având grijă să acoperi și pereții acesteia.
  9. Răstoarnă merele în mijlocul tăvii pentru plăcintă și acoperă-le cu cea de-a doua foaie de plăcintă.
  10. Sigilează bine marginile aluatului pentru plăcintă, unge-o cu ou, presară puțin zahăr deasupra și crestează aluatul în mijlocul plăcintei.
  11. Coace plăcinta cu mere și scorțișoară în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru aproximativ 40-50 de minute, până când se va rumeni frumos deasupra.
  12. Servește cu poftă atât caldă, cât și rece.

Imagini pentru rețeta de plăcintă cu mere și scorțișoară în stil american

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.