Dulceață de vișine în suc propriu

Dulceață de vișine în suc propriu

Din cămara pentru iarnă nu trebuie să lipsească câteva borcănele cu dulceață de vișine făcută în casă. Chiar dacă pare că implică mult timp și efort, în realitate dulceața de vișine se pregătește ușor, cu ingrediente puține și la îndemână.

Porții: 5 Timp:2 ore Dificultate: Moderată

O cămară bine aprovizionată are nevoie și de câteva borcănele cu dulceață de vișine, una dintre cele mai iubite dulcețuri de pe la noi. Aceasta va fi un deliciu pentru zilele reci de iarnă și nu numai.

Pentru a pregăti o dulceață de vișine gustoasă și aromată ai nevoie în primul rând de vișine bine coapte, sănătoase, fără urme de stricăciuni. Totuși, un plus de pasiune într-ale bucătăriei va face ca treaba să meargă mult mai repede, iar tu să te poți bucura de întreg procesul.

Dulceața de vișine se pregătește ușor, nu ai nevoie de multe ingrediente, gustul acrișor al vișinelor fiind vedeta întregului preparat. Scosul sâmburilor din vișine poate deveni o activitate de familie, astfel că poți beneficia de ajutorul celor din jur. Dulceața se va consuma astfel cu și mai multă poftă, știind că fiecare a pus umărul la pregătirea ei.

Un alt aspect important de care trebuie să ții cont la pregătirea dulceții de vișine este să fierbi dulceța într-un vas larg, ca vișinele să nu fie îngrămădite, să nu se sfărâme și să nu fie nevoie să ții mult timp dulceața pe foc.

Dulceața de vișine făcută în casă este extraordinară pe o felie de pâine prăjită cu unt alături de un ceai, dar și ca topping pentru tradiționalii papanași prăjiți sau ca umplutură pentru clătite pufoase și fragede.

Acestea fiind spuse rămâne doar să treci la treabă și să aduni ingredientele necesare pentru a pregăti o minunată dulceață de vișine în suc propriu, foarte aromată și parfumată.

Ingrediente pentru dulceață de vișine în suc propriu

  • 2kg vișine
  • 1,2kg zahăr
  • zeama de la o lămâie
  • esență de lămâie
  • un pic zahăr vanilat

Mod de preparare dulceață de vișine în suc propriu

  1. Spală și curăță vișinele de codițe, resturi de frunze și alte impurități.  După spălare lasă vișinele la scurs într-o strecurătoare.
  2. Scoate sâmburii vișinelor cu ajutorul unui băț de frigărui. Înfige bățul în vișină și împinge sâmburele astfel încât vișina să rămână întreagă. Poți folosi și alte metode prin care să scoți sâmburii din vișine, în funcție de ce ai la îndemână. În comerț există chiar și aparate speciale pentru această operațiune.
  3. Pune vișinele curățate de sâmburi într-o cratiță largă, cu fund dublu și adaugă zahăr în proporție de 700g la 1kg de fruct. Poți ajusta însă cantitatea de zahăr în funcție de cât de acre sau dulci sunt vișinele, dar și după gust.
  4. Lasă vișinele cu zahărul câteva ore sau peste noapte, astfel încât vișinele să-și lase siropul pentru a putea fierbe dulceața de vișine în sucul propriu.
  5. După ce vișinele și-au lăsat suficient sirop astfel încât să se scalde în el, adaugă zeama de lămâie, esența de lămâie, zahărul vanilat și răzuiește puțină coajă de lămâie. Acestea vor ajuta dulceața de vișine să capete mai multă aromă și parfum, iar gustul final va fi unul aparte.
  6. Pune cratița la fiert la foc mic spre potrivit, până când siropul începe să scadă și vișinele sunt bine fierte. Ar trebui să dureze aproximativ o oră din momentul în care dulceața începe să dea în fiert. Cel mai bine este să faci testul picăturilor de dulceață. Picură câteva picături din siropul dulceței pe o farfurie, iar dacă picăturile se coagulează și nu se înșiră, nu curg, atunci dulceața este gata.
  7. Oprește focul și lasă dulceața câteva minute să se răcorească înainte să o conservi în borcane pentru iarnă.
  8. Pune dulceața în borcane sterilizate pe care le mai dai apoi 15 minute la cuptorul preîncălzit, la 120 de grade. Oprește cuptorul și lasă borcanele înăuntru, să se răcească încet peste noapte. În felul acesta dulceața va rezista mult timp în cămară înainte de a fi consumată.

Imagini pentru rețeta de dulceață de vișine în suc propriu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.