Chec rapid cu nucă, cacao și mere

Foarte ușor de preparat, acest chec rapid cu nucă, cacao și mere îți garantează o gustare dulce, perfectă pentru orice moment al zilei. O felie de chec alături de un pahar cu lapte va fi un răsfăț binemeritat în orice zi din săptămână.

Porții: 2 Timp:45 minute Dificultate: Ușoară

O prăjitură simplă, economică și foarte ușor de preparat este descreierea perfectă pentru acest chec rapid cu nucă, cacao și mere. Se poate pregăti oricând, într-un timp scurt și fără prea mult efort. Mai mult este extrem de gustos și savuros, fiind gustarea perfectă de peste zi.

Desert clasic românesc, checul reprezintă unul dintre cele mai gătite dulciuri în bucătăria noastră. Acesta este un dulce foarte apeciat atât de cei mici, cât și de cei mari, astfel că a avea o rețetă de chec rapid la îndemână devine o necesitate.

Ce este plăcut la acest dulce este că poate fi personalizat foarte ușor, astfel că în loc de mere sau nucă se pot folosi și alte fructe, esențe sau mirodenii, în funcție de preferințe. Astfel poți adăuga în chec stafide, fructe proaspete nu foarte zemoase, migdale, caju, curmale și alte ingrediente la îndemână, cum ar fi ciocolata.

Americanii preferă checul cu banane care a început de ceva vreme să fie tot mai pregătit și prin bucătăriile noastre, mai ales că ne ajută să salvăm bananele rămase nemâncate. Totuși, mulți dintre noi preferă însă checul tradițional, alb / negru, care prin gustul lui ne aduce aminte de copilărie și ne poartă înapoi în vremuri de demult.

Această rețetă de chec rapid cu nucă, cacao și mere, îți garantează un chec aboslut delicios, doar că modul de preparare, față de checul tradițional, este unul rapid, iar în compoziția acestuia regăsim mere proaspete și nucă, care îi aduc un plus de gust și savoare.

*Cana folosită pentru măsurarea ingredientelor are volumul de 200 ml.

Ingrediente pentru chec rapid cu nucă, cacao și mere

  • 4 ouă
  • 2 căni zahăr
  • 1 cană lapte
  • 1 cană ulei
  • 1 esență vanilie
  • 4 căni făină
  • 2 pachete praf de copt
  • 3 linguri cacao
  • 2 mere tocate cuburi
  • 50g nucă mărunțită

Mod de preparare chec rapid cu nucă, cacao și mere

  1. Într-un bol mai mare, amestecă ouăle întregi cu zahărul, apoi adaugă laptele și uleiul. Continuă să amesteci până când zahărul se va dizolva.
  2. Peste amestecul rezultat adaugă esența de vanilie, apoi făina și praful de copt. Cana cu făină nu trebuie să fie umplută cu vârf, ci aproximativ trei sferturi din volumul acesteia.
  3. Omogenizează bine aluatul obținut, apoi varsă jumătate din conținutul acestuia într-un alt bol. Aluatul trebuie să aibe consistența unei smântâni mai groase.
  4. Într-un bol adaugă merele curățate de coajă și tăiate cubulețe, iar în celălalt bol adaugă cacaoa.
  5. Amestecă ambele aluaturi până la omogenizarea completă.
  6. Îmbracă tăvile de chec cu hârtie de copt și adaugă alternativ o lingură de aluat alb cu mere, apoi o lingură de aluat negru până când vei termina ambele aluaturi. Tăvile de chec trebuie să fie umplute cam trei sferuri din înălțime.
  7. Coace checurile în cuptorul preâncălzit la 180 de grade pentru aproximativ 50 de minute, până când checurile sunt bine coapte și rumenite.
  8. Pudrează cu zahăr și servește cu poftă!

Imagini pentru rețeta de chec rapid cu nucă, cacao și mere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.